UAIC – 31.03.2015 – Magda Luchian

Conferinta de management al carierei organizata de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi in cadrul proiectului “Studentii de azi, profesionistii de maine” – proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. “Investește în oameni”

Invitat: Magda Luchian, psiholog clinician

Idei principale

Un aspect care mă convinge încă o dată că atunci când nu ești pe calea ta, pe drumul tău, se întâmplă ceva.  Am încercat trei ani la rând la medicină și întotdeauna exista o distanță mică între a fi student și a mai amâna.
După ultimul eșec la medicină, m-am întrebat ce aș putea face ca să lucrez acolo unde îmi doream, acolo unde era visul meu și am văzut că exista Facultate de Psihologie, dar la Cluj, nu la Iași. În primăvara anului ’75, s-a anunțat că se înființează Facultatea de Psihologie și la Iași, așa că mi-am spus “bun, voi da aici”.
Din anul I de facultate am devenit cu totul alt om, pentru că îmi plăcea foarte mult ce făceam, eram foarte interesată și vedeam prin fiecare an și fiecare curs o treaptă care mă ducea spre locul în care voiam să fiu.
În fiecare zi treceam cu autobuzul 27 prin fața spitalului [de Psihiatrie Socola]  și îmi spuneam “aici vreau să lucrez, aici îmi doresc”.
Este mult mai ușor să fii psiholog într-o instituție unde sunt bolnavi – beneficiari, cum li se spune acum – care sunt integrați într-un sistem de tratament medicamentos, într-un program, care știu că trebuie să vină la psiholog și mult mai greu să fii într-un cabinet în care lumea vine, plătește și vine cu niște probleme existențiale. Acolo este o problemă care te implică mult mai mult, probleme de viață și de patologie care cer un efort și consum de energie decât cel spital. Asta nu înseamnă că nu este frumos.
Știu că vi se spune uneori că la Psihologie – și asta este un mit – vin doar cei care au probleme. Nu este adevărat. În primul rând, dacă nu treci prin anumite experiențe de viață nu ai cum să îi înțelegi pe ceilalți, nu ai cum să fii integru și coerent în relația cu celălalt.
Îmi aduc aminte de o poveste pe care am citit-o recent: “În India, există un guru. A venit o familie cu un copil și i-a spus <<uite, guru, aș vrea să vorbești cu el și să-i spui să nu mai mânânce atâtea dulciuri>> Iar Guru a răspuns: <<Veniți peste două săptămâni>>. După două săptămâni au venit, guru a vorbit, iar tatăl întreabă: ;,Nu te supăra, am mai fost la tine de atâtea ori, niciodată nu ne-ai dat acest termen. De ce?
Pentru că acum două săptămâni, și eu eram dependent de dulciuri și a trebuit întâi să lucrez cu mine și apoi să spun copilului tău lucrul ăsta.
Este nevoia celui care face psihoterapie de dezvoltare personală – de a-și dezvolta tocmai această integritate, să fie cât mai coerent între ceea ce gândeștec ceea ce simte și ceea ce spune. Asta este foarte important în relația cu pacientul.
Multă lume întreabă: “Ce facem cu cei care ne mint?” Dacă ne mint, de ce ne mint? Asta este ceea ce cred ei sau vor să creadă despre ei.
Un alt mit este că mulți vin la psiholog și îl văd așa omnipotent: “Ah, dar dumneavoastră de cum am intrat pe ușă cred că știți despre mine ce și cum”. Nu, nu știu nimic despre tine. Știu doar ceea îmi vei spune tu. Voi încerca să te înțeleg, să vedem împreună ce vei dori tu să știu. Nu suntem niște polițiști.
Mai există altă mituri: “De ce trebuie să mă duc eu la străin să îmi rezolve problema, nu am prieteni, dar eu nu sunt în stare?” Datorită acestei mentalități, foarte multă lume greu ajunge la psiholog. “Rufele se spală în familie, nu trebuie să vii să te expui psihologului”.
De multe ori, dacă ești foarte motivat, primești încercări de obstacole, pentru a vedea cât ești de hotărât. Când simți în tine că ai anumite dubii, că nu ești hotărât să faci ceva, atunci nu e important obstacolul, este importantă motivația ta.
De aceea, una dintre competențele cele mai importante ale psihologului este capacitatea de auto-analiză, capacitatea de analiză critică asupra competențelor sale. Pentru că orice vrei să faci, în primul rând te interesezi ce va presupune asta. Dacă simt că pot și vreau, atunci obstacolele nu au importanță.
Față de unii pacienți, simți nevoia să te protejezi. Ce înseamnă să te protejezi? Sigur, trebuie să asculți, trebuie să rămâi implicat, dar emoțional încerci să te menții deoparte. Această atitudine trebuie să o ai de la început – pentru că toți am trecut la începutul carierei noastre prin dorința de a ajuta foarte mult, de a te implica, dacă ai putea să îi rezolvi problema efectiv. Aceasta nu este o atitudine de psiholog. Și atunci, este foarte dificilă, se face doar prin training și experimentare, această menținere, acest dans de a te implica, dar a nu te identifica; a fi empatic, dar a nu te identifica cu persoana respectivă.
Dacă ești prea sensibil, prea empatic, până la identificare, nu mai poți ajuta persoana respectivă. Dacă reușești să păstrezi această detașare, atunci reușești și tu să te menții într-o stare a ta.
Un alt lucru pe care nu îl făceam și am început să îl fac este acela de a-mi lua o pauză între pacienți, ca să poți să te cureți de toată încărcătura emoțională.